Emisiunea intregrală este disponibilă aici.

În poziția oficială, organizatorii adaugă:

“Sigur, înțelegem și suntem de acord că buna dispoziție a populației e importantă – mai ales în această perioadă dificilă -, la fel și impactul economic al industriilor tip cultural sau horeca în comunitate dar credem că și evenimentele care aduc un aport esențial la educarea și dezvoltarea mediului de business, în general, și contribuie, prin numărul semnificativ de participanți veniți din afara țării, la imaginea României și la deschiderea unor noi oportunități de afaceri, trebuie susținute urgent!

Proiectele menționate, și multe altele, au un impact economic direct legat de stimularea consumului – inclusiv în industriile adiacente (producție, ospitalitate, transport etc). Doar evenimentele listate mai sus contribuie direct cu milioane de euro la bugetul de stat în fiecare an iar specificul industriei noastre face ca peste 90% din sumele încasate să plece în economie spre alți furnizori, liber-profesioniști cu diverse specializări, hoteluri, linii aeriene etc.

Ne-ați direcționat, în cadrul întâlnirilor avute până acum (doar două, în comparație cu cele peste 15 menționate public și acordate colegilor din industria de divertisment și cultură) spre schemele de ajutor tip granturi.

Am înțeles și am așteptat cu speranță, am încercat să aplicăm, însă din nou ne-am izbit de chestiuni total ilogice: de exemplu, necesitatea certificatului de stare de urgență pentru eliberarea căruia s-a luat în calcul o perioadă aleatorie de stabilire a procentului scăderii (multe evenimente au venituri o dată pe an pentru munca din întregul an și, ghinion, această lună nu e în prima parte a anului).

Oricum, chiar dacă aberația legată de perioada solicitării și de calcul a scăderii cifrei de afaceri a fost corectată de Comisia Buget Finanțe din Camera Deputaților (căreia îi mulțumim public, fiind singurul organism al Statului care a răspuns concret unui apel al nostru) a fost corectată inutil căci, din nou, ne-am lovit de o absurditate: programul de granturi s-a consumat, în câteva minute, înainte ca decizia care ne-ar fi permis totuși să depunem și cei mai mulți dintre noi o cerere (chiar și în sistemul discutabil „primul-venit-primul-servit) să devină aplicabilă dpdv legal!

În concluzie, facem un apel public către premierul Ludovic Orban și către cabinetul pe care îl conduce să țină cont și  vocea noastră si să includă în măsurile pe care le are în vedere și codul CAEN aferent industriei noastre, 8230 „Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor” precum și să dispună de urgență adaptarea schemelor de ajutor pe care Executivul le are în lucru și pentru specificului nostru, companiile și ONG-urile din domeniu.

(Exemplu de particularități: accesul se face în baza unor contracte de prestări servicii ori de plată a unor traininguri de către companii, multe evenimente se bazează mai ales pe contribuții ale sponsorilor, noțiunea de „bilet de intrare”/”ticket” folosită în comunicarea proiectelor noastre nu are sensul fiscal al biletului din industria culturală si de divertisment etc).

Suntem convinși că, printr-un dialog constructiv, putem clarifica lucrurile și putem contribui la refacerea după criza economică și sanitară a unei industrii care în multe alte țări europene este susținută constant, explicit și transparent atât de guverne cât și de municipalități – ca un semn firesc al recunoașterii importanței unor proiecte de acest tip”.